„Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească…” (1 Corinteni 10:13)

     Toți avem multe probleme, dar cred că cea mai mare este păcatul! Iar faptul că nu putem vorbi despre el în public ne fură toată bucuria. Ne liniștim ascultând povești despre oameni care au păcătuit și totuși au avut un final fericit. Dar trebuie să fii realist cu privire la păcatul înfăptuit. Imaginează-ți că mergi să discuți cu un consilier și-i spui: „Vreau să discut numai despre problemele pe care le aveam. Te rog să nu-mi ceri să le mărturisesc pe cele din prezent. M-aș simți jenat. M-aș face de râs și nu m-ai mai primi!” De ce să mergi la consilier, dacă încerci să-l convingi că nu ai nevoie de consiliere? Oamenii nu au nicio reținere să-i spună doctorului despre problemele lor fizice, sau mecanicului despre o defecțiune la mașină. Atunci nu ar trebui să avem rețineri să vorbim unii cu alții nici când avem o problemă sufletească, nu-i așa? Dacă vrei ca Dumnezeu (sau oricine altcineva) să te iubească așa cum ești în realitate, trebuie să lucrezi la „a fi realist”. David a fost cel mai bun împărat al poporului Israel, dar și el a păcătuit. De asemenea, a fost un tată cu defecte (pentru că nu există tați perfecți, nu-i așa?) A poftit soția altui bărbat, a comis adulter și și-a ascuns nelegiuirile mai mulți ani. Cineva a făcut următoarea remarcă: „În zilele acelea nu existau brățări pe care să scrie „Ce ar face Isus în locul meu?” Ei bine, cu toate acestea Biblia îl numește pe David „om după inima lui Dumnezeu” (1 Samuel 13:14). De ce? Pentru că și-a mărturisit păcatele și s-a pocăit! Este posibil ca cineva să se lupte atât de intens cu păcatul și în același timp să tânjească după Dumnezeu? Da. Acesta este motivul pentru care Biblia spune (Iacov 5:16): „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi…”